Familia de hămurari din Aghighiol care formează o adevărată linie de producție: ”Peste 10 ani tot cu hamuri ne găsiți”

Picture6Familia Toma din Agighiol este mare, iar când lucrează împreună formează o adevărată linie de producție. Sunt harnici și glumesc mereu, iar mici bijuterii ies din mâna lor pe bandă rulantă. Fiecare își știe locul, de la cel mai vârstnic la cei mai tineri, se organizează rapid funcție de operațiuni, se ajută și se înlocuiesc atunci când oboseala pune stăpânire pe unul dintre ei.

Meseria de hămurar este în familia lor de când se știu ”Peste 10 ani tot cu hamuri ne găsiți. Ne-am născut cu meseria asta și o facem cu drag. Nu renunțăm la ea orice ar fi”, spune Florin Toma, meșter în hamuri și juguri de cai, ornamente pentru cai,  și argăsire manuală a pieilor de vită.

Cumpără pielea de vacă de la abator, o argăsesc manual în atelierul propriu și o prelucrează în diverse modele de hamuri. Pentru Dobrogea fac juguri de cai, bogat împodobite cu ținte, ciucuri și curele, însă lucrează și hamurile clasice care se folosesc în restul țării.

Florin Toma face parte din grupul celor zece meșteșugari din Delta Dunării, ale căror lucrări vor fi expuse în premieră la Viena, în cadrul proiectului ”Delta Craft”, până pe 4 octombrie, cu ocazia expoziției Vienna Design Week.
facebook

Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *